Ben. Timpul ne schimbă pe amândoi, tu ştii bine asta. Pe mine sigur m-a schimbat... Nu mai sunt acea fată naivă care plângea după tine când tu erai departe. Nu mai sunt acea fată care mereu te aştepta pe tine... E frumos acum când tu plângi în locul meu? Cum se poate întoarce roata puiule, ţi-am spus mereu asta dar ai crezut că sunt proastă. Ai crezut că pic iar în schemuţele tale...
Ai avut noroc şi, poate încă ai, că te iubesc şi mereu ai avut un loc special în inima mea chiar dacă... Nu! E deajuns câte şti acum... Voiam atât de mult să mă iubeşti şi pe mine cum ai iubit-o pe Petruţa, cum le-ai iubit pe altele. Atât de complicate sunt vieţile noastre. Atât de grele... Simt uneori că sunt fără puteri, şi poate aş avea nevoie de tine, dar... Dar sunt şi cuvinte de regret, sunt cuvinte peste care nu pot trece singură.
Ai fost marea mea iubire, nu mi-e ruşine s-o zic dar îmi este greu. Ben, te rog uita tot ce ţine de mine. De buzele şi de sărutările mele. Te rog să uiţi de weekend-urile în care te chemam pe la mine când nu erau ai mei acasă, de înghețata Big Milk, de filme... De noi! Uită-mi parfumul, rujul, cerceii, mâinile, pantofii... Uită-mă pe mine. De câteori să-ţi spun să uiţi tot ce ţine de mine? Noi doi am fost şi atât, dar ştii cum e vorba aia: "Niciodată să nu spui niciodată!", în cazul tău Ben, niciodată rămâne niciodată. Un niciodată definitiv, nu ca altădată când veneai înapoi şi-ţi făceai loc pe sub pielea mea. Nu mai vreau să cred nimic din ce faci tu, orice ai face tu. De prea multe ori am cedat şi de prea multe ori m-ai luat de proastă. Indiferent ce făceai tu, ştiam că totul e cu un scop la tine, nimic nu-mi spui doar de dragul de spune, nimic nu mă surprinde. Te rog măcar acum să spunem adevărul unul în faţa celuilalt. Măcar acum să nu-mi bat gura degeaba...
Vezi tu, Ben, mi se pare amuzant, eu tot te-am iubit şi-aşa cum erai tu, dar nu-i nimic, ştim amândoi că roata se întoarce mereu, poate se va întoarce şi-n cazul meu, poate nu. Ştiu că-ţi place să mă faci să cred că dispari de tot dar tot îţi faci ştiută prezenţa în viaţa mea. Nu vreau să ajung ca în alţi ani când plângeam după tine pe ascuns, când mă îmbolnăveam de suferinţă, când eram depresivă, când mă ascundeam de ai mei şi de prieteni iar tu nu ştiai nimic. Nimeni n-a ştiut cât te-am iubit şi cât am plâns după tine, cum poate nimeni nu ştie cât plângi tu acum. Îți este bine aşa? Îți este mai uşor puiule? Te roade şi te macină când te alint, şi ştiu că nu mai poţi când mă auzi, aşa cum unele nopţi făceai la telefon... Ştiu că nu e bine ce fac, şi poate o să se întoarcă totul împotriva mea, dar un singur lucru îmi doresc Ben, îmi doresc din tot sufletul să nu mă întorc la tine din nou, sper să am destul orgoliu încât să nu mă întorc iar la tine... Ben, puiule, panda...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu